CAPITOLUL 1.

PENTRU FARA DE GRIJA SI LINISTEA CU TACERE

1) Zis-a un batran oarecare : dator este calugarul sa-si cumpere fara-de-grija, macar de se va si lipsi de alte trebuinte trupesti.

2) Spunea un batran oarecare despre trei frati silitori, care s-au sfatuit impreuna sa-si aleaga fiecare dintr-insii cate o fapta buna, pe care pazind-o sa se mantuiasca prin ea. Deci cel dintai si-a ales sa fie impaciuitor, adica sa se sileasca sa impace pe cei ce ii va vedea ca sunt invrajbiti, dupa cuvantul Domnului ce este scris : fericiti sunt facatorii de pace. Cel de al doilea si-a ales sa cerceteze bolnavii si sa le siujeasca lor. Iar cei al treilea si-a ales fara-de-grija, adica viata linistita si acesta a mers si s-a salasluit in pustie.

Deci cel dintai, care isi alese sa fie impaciuitor celor invrajbiti, vazand ca nu poate sa-i impace pe toti si suparandu-se de multa lor galceava, s-a lasat de acea slujba si sculandu-se a mers la fratele sau care isi alesese sa slujeasca bolnavilor. Si mergand la dansul, l-a gasit pe el scarbit, ca s-a saturat a mai sluji bolnavilor, vazand ca nu poate nici intr-un chip sa le faca tuturor pe voie. Si s-au sfatuit amandoi, sa mearga la fratele lor cel din pustie, care si-a ales fara-de-grija. Si asa, sculandu-se, au plecat si au mers la dansul si i-au spus amandoi intamplarile si supararile lor. Si l-au rugat sa le spuna lor si el, ce a ispravit cu fara-de-grija lui in acea pustie ? Iar el tacand putin, a mers la balta si luand apa cu un vas, a turnat si a umplut un pahar cu apa , si l-a adus la dansii si le-a zis lor : cautati, fratilor, si vedeti bine cum este aceasta apa. Si era apa tulbure, pentru ca atiinci o luase din balta. Zis-au lui fratii. vedem, frate, ca este tulbure. Si punand-o sa stea putin, s-a asezat si s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci luand-o asa limpede, iarasi le-a aratat-o lor, zicand : cautati acum, fratilor si vedeti apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit. Iar ei, cautand, se minunau, ca isi vedeau intr-insa, ca in oglinda, fetele lor. Apoi le-a zis : vedeti, fratilor, si intelegand sa cunoasteti, ca precum ati vazut apa aceasta cum era intai tulbure si intunecata, iar acum o vedeti limpede si luminata, asa este si acel ce traieste in lume cu oamenii : de tulburarea galcevilor lumesti este tulburat si intunecat si nu isi vede pacatele si rautatile sale. Iar daca se deosebeste pe sine si iese din galceava, atunci i se limpezeste inima si mintea si toate simtirile lui. Astfel, isi vede si isi cunoaste pacatele si rautatile sale.

3) Un frate a mers la un batran iscusit si l-a intrebat zicand : ce voi face, parinte, ca foarte mi s-a urat a mai sedea in pustie ? Raspuns-a lui batranul, zicand : aceasta uraciune, fiule, iti este o ispita; dar rabda putin si sezi in chilie cu liniste, rugandu-te lui Dumnezeu. Si Dumnezeu vazand rabdarea ta, iti va trimite tie mangaiere si odihna.

4) Zis-a un batran : precum pe drumul cel batut nu poate creste nici un fel de pajiste, macar si samanta de ai semana, pentru ca este locul pururea calcat, asa si faptele bune nu pot creste la loc calcat de galcevile lumesti. Dar de te vei deosebi pe tine de galcevile lumesti, atunci vei vedea adaugandu-se si crescandu-ti bunatatile tale.

5) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : avvo, bine este oare a trai in pustie ? Batranul i-a raspuns : fiii lui Israel, daca au lasat lucrurile Egiptului si au iesit la pustie, atunci au cunoscut cum se cade a se teme de Dumnezeu. Asa si corabia cand se invaluie in mijiocul marii, fara de negutatorie este, iar daca iese la liman, atunci isi face negutatoria. Deci si calugarul, de nu va rabda la un loc, nu va putea lua cunosunta adevarata, ca de la calugari, mai vartos decat toate lucrurile, tacerea a ales-o Dumnezeu. Ca zice : spre cine voi cauta, decat spre cel bland si linistit si care se cutremura de cuvintele Mele. Zis-a fratele : dar nu se poate, parinte, a trai in singuratate ? Iar batranul i-a raspuns : ostasul de nu se va osteni intai impreuna cu multi, nu poate sa invete mestesugul biruintei razboiului, ca sa se poata bate singur cu vrajmasul sau. Asa si calugarul, de nu se va invata intai a trai impreuna cu fratii iti manastire si a-si infrana limba si pantecele si mania sa si alte patimi, a-si goni gandurile si a-si pazi mintea sa, unul ca acela nu va putea sa traiasca deosebit in singuratate.

6) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : avvo, ce va face omul, ca sa castige fapte bune ? Batranul a rasptins : acel care doreste si voieste sa invete vreun mestesug, toate lucrurile le lasa si numai spre acel mestesug se sileste si se supune, se smereste invatatorului sau, negandindu-se la alte lucruri pana ce prin multta silinta si rabdare invata acel mestesug. Asa si calugarul, de nu va lasa toata grija si galceava lumeasca si nu se va dosadi si se va smeri pe sine, socotindu-se mai pacatos decat toti oamenii, nu va putea castiga fapte bune; iar de se va smeri pe sine la toate lucrurile, atunci singure de sine vor fi bunatatile pe dansul si vor fi tari.

7) Zis-a un batran : acela care a gresit, se cade sa se pocaiasca, deosebindu-se de toata dragostea si insotirea omeneasca, pana cand se va instiinta, ca i-a primit Dumnezeu pocainta. Pentru ca dragostea lumii acesteia ne desparte pe noi de dragostea lui Dumnezeu.

8) Zis-a un batran : precum murind in cetate si nu mai aude glasurile, nici galcevile, nici vorbele omenesti, ci odata a murit si la alt loc s-a mutat, unde nu sunt vorbele, lucrurile si galcevile omenesti; asa si calugarul, cand se imbraca cu sfantul chip si se leapada de aceasta lume, dator este a-si lasa parintii sai, rudele si toate neamurile sale si sa mearga la loc unde nu este galceava, nici tulburare, nici desertaciunile acestei lumi. Iar cel ce se calugareste si nu va iesi dintre rudele si neamurile sale, sau din oras, sat, ori casa sa, acela este asemenea cu mortul, care zace neingropat in casa, si se umple casa aceea si tot locul de putoarea lui, pe langa care casa toti cei ce trec se ingretosaza de mare putoare se feresc si-si intorc fetele dintr-acolo. Asa si Dumnezeu se ingretoseaza si isi intoarce fata Sa de la calugarul care petrece in lume, intre neamurile, rudele si prietenii sai.

9) Zis-a un batran : precum este carnea, care de nu va fi sarata bine, se strica, se impute si toti se ingretosaza si isi intorc fetele de la dansa, asa este si calugarul care zaboveste cu lucrurile si desertaciuni le lumesti, cu galcevile mirenesti si nu sade in manastire, in chilia sa, ca sa-si pazeasca cu frica lui Dumnezeu, cinul si oranduiala gatindu-se in toate zilele de iesirea si mergerea sa catre Domnul Dumnezeul sau. Unul ca acela se impute si se umple de viermi, adica de ganduri nectivioase, incat se ingretosaza Dumnezeu de putoarea lui si isi intoarce fata Sa si ingerul de la dansul, iar cand va lasa calugarul si va parasi desertaciunile, lucrurile, galcevile si grijile lumesti si va nazui la mila lui Dumnezeu, cu rugile si gandurile si faptele sufletesti, punandu-si toata grija si nadejdea sa cu buna credinta in Dumnezeu, ca il va chivernisi si il va hrani, atunci ii va trimite Dumnezeu sarea bunatatii duhovnicesti si duhul iubirii de oameni si venind acestea, gonesc dintr-insul patimile.

10) Zis-a un batran : precum este baia, cand i se deschide adeseori usa si ii iese caldura, asa si sufletul, cand va sa graiasca, macar si vorbe bune de va grai, deschizand usile graiului, isi pierde caldura sa. Deci, mult mai buna si bine primita este tacerea cu intelegere, care este maica prea inteleptelor ganduri.

11) Zis-a un batran : se cade, calugarului sa se ispiteasca pe sine, socotindu-se pururea cu gandul sau, ca si cum ar iesi dintr-aceasta viata si ar trece spre alta. Oare va scapa de cei ce vor sa-l opreasca si sa-l incerce in vazduh ? Oare se izbaveste de dansii pana inca este el in trup ? Sau inca in ceva este supus robiei lor si tot nu s-a slobozit ?

12) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : cum se cade a sedea cu tacere calugarul in chilia sa ? Batranul i-a raspuns : a sedea calugarul in chilie, este, ca sa-si aduca aminte pururea de starea sa maintea lui Dumnezeu si sa-si pazeasca dupa putinta sa, mintea si inima de gandurile necuvioase, cele semanate de vrajmasul si aceasta este a fugi de lume. Fratele i-a zis : ce este lumea ? Iar batranul i-a raspuns : lumea este a lucra peste fire si a-ti implini poftele trupului tau si a te griji mai mult de trup decat de suflet, a-ti petrece viata ta ostenindu-te mai mult pentru cele trupesti decat pentru cele sufletesti si mai mult pentru agonisita trupeasca decat pentru cea sufleteasca. Aceasta este lumea, fiule.

13) Zis-a un batran : acel ce va vrea sa traiasca fara de galceava, ori sa mearga sa se aseze in pustie, ori in lavra unde sunt frati multi; iar de se va aseza in alt loc, mai departe de manastire, atunci nu va putea fi fara galceava si suparare. Pentru ca toti cei ce vor trece si vor umbla pe acolo, prin acel loc, toti se vor abate pe la dansul, neavand unde sa se odihneasca si nu va putea sa nu-i primeasca. Dar de va fi aproape de alti frati, sau in manastire, atunci de nu-i va primi el, ii va primi alti frati si el, va fi linistit.

14) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : spune-mi mie, parinte, care este acea temnita ce este scrisa in Evanghelie, unde zice : in temnita am fost si ati venit la Mine ? Iar batranul i-a raspuns : acea temnita, fiule, este chilia calugarului, in care sezand calugarul, pururea cheama milostivirea lui Dumnezeu.

15) Un frate oarecare sedea intr-um munte singur in liniste, fara galceava, postind; la care mergand un parinte din lavra Calamoschiei, l-a intrebat, zicand : spune-mi, frate, de atata vreme traind in singuratate, in acest munte, cu tacere si cu post, ce ai savarsit ? Si fratele i-a raspuns, zicand : mergi acum, avvo si dupa cinci zile sa vii la mine si atunci iti voi spune ce am savarsit, sezand aici in singuratate. Si asa a mers acel parinte, iar dupa ce s-au plinit cinci zile, iarasi a venit si l-a gasit raposat si in spatele lui o scrisoare scrisa asa : iarta-ma, frate, ca facandu-mi pravila, niciodata n-am lasat gandul si mintea mea pe pamant.

16) Erau doi frati, care traiau impreuna in pustie, iar unul din ei cand isi aducea aminte de judecata lui Dumnezeu, de multe ori fugea, se departa si se ascundea in pustie, iar cealalt frate iesea dupa dansul cautandu-l pana il gasea si ii zicea : pentru ce, frate, fugi asa si te ascunzi in pustie ? Oare tu singur ai facut pacatele a toata lumea ? Iar el raspundea, zicand : apoi eu nu stiu, frate, ca mi s-au iertat mie gresalele ? Adevarat, stiu, ca mi s-au iertat. Insa osteneala aceasta o fac, fugind si ascunzandu-ma in pustie, pentru ca sa nu vad in ziua judecatii pe cei ce ma vor judeca.

17) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : avvo, ce este tacerea si ce folos am de la dansa ? Iar batranul i-a raspuns : fiule, tacerea este aceasta : a sedea singur in chilie cu intelepciune si cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ti inima de ganduri si cugete necuvioase. O tacere ca aceea naste alte bunatati si-l pazeste pe calugar de sagetile cele aprinse ale vrajmasului si nu-l lasa sa fie ranit de ele. O, liniste fara de galceava ! O, scara cereasca ! O, fara de grija, maica umilintei ! O, fara de grija, luminatoarea sufletului ! O, tacere vorbitoare cu ingerii ! O, tacere, stralucitoarea inimii ! O, liniste fara galceava, nascatoare a toate bunatatile, intarirea postirii, fraul limbii, infranarea pantecelui ! O, liniste, indemnarea rugaciunii si a citirii Sfintelor Scripturi ! O, tacere ingrijoratoare numai pentru ale tale si totdeauna cu Hristos vorbitoare si neincetat vazator a mortii inaintea ochilor sai si pazitoarea luminii celei nestinse ! Pe aceea, cine o pazeste neincetat, canta zicand : gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, ca Tie se cuvine lauda si slava, in veci, amin !

18) Zis-a un batran : nu se cade calugaruluii a se grjji de pometuri dese, sau de izvoare bine curgatoare, sau de gradini avand toate verdeturile, sau de case impodobite. Sa nu fie precupet, nici sa-si indeletniceasca mintea sa in turme de oi si cirezi de boi. Mai vartos sa aiba viata cea cu tacere ingereasca si neincetata cuvantare de marire si multumita lui Dumnezeu. Calea vietii acesteia sa fie streina si departata de toata dragostea cea trupeasca. Iar de se va slavi si se va lipi de lucrurile cele trupesti, nu poate fi drag lui Dumnezeu, nici poate sa scape de defaimarile oamenilor, ca-l cheama gandul pentru mosii, pentru razoare, pentru hotare, pentru case impodobite, pentru gradini, pentru stapaniri si pentru toate ca acestea se tulbura, facandu-se rob turmelor si se ingrijeste pentru lipsuri de gradini, de vii si pofteste a si le castiga. Asa totdeauna se tulbura de multe galcevi si certurile cel de-a pururea pe stapan a-l chema in ajutor, sa-si implineasca voia. Si, ce folos este din aceasta calugarului celui ce s-a lepadat de lume insa iar se incurca cu lucrurile lumesti ? Precum zice apostolul : nimeni ostas fiind, nu se leaga cu lucrurile lumesti, ca sa fie placut voievodului. Sa lasam, dar, de acum raul narav al iubirii de argint si toate cele ce ineaca mintea noastra si o prapadese si cele ce pogoara sufletul nostru in fundul iadului, sa dezlegam sarcina pacatelor, ca astfel si mintea noastra, ca un carmaci ce se invata cu gandurile, sa poata ajunge cu buna tacere la liman.

19) Un frate a mers la un batran iscusit si i-a zis : ma mahnesc. Si i-a zis batranul : sezi in chilie si Dumnezeu iti va da odihna !

20) A vazut cineva pe un iubitor de osteneala, purtand un mort intr-un pat si i-a zis : pe cei morti porti ? Mergi de poarta pe cei vii !

21) Un frate a mers la un batran care sedea in pustie si a aflat pe langa chilia lui niste copii pascand dobitoace si vorbind necuvioase. Si daca si-a spus gandurile sale si folosindu-se de cuvintele batranului, i-a zis : cum suferi, avvo, acesti copii si nu le zici lor sa nu faca cele fara de treaba ? Batranul i-a zis : cu adevarat, frate, de multe zile vreau sa le zic lor, dar ma opresc chiar pe mine a le zice, graind : iata, nu pot sa sufar acest lucru, ce este putin, dar cum voi putea sa rabd, de vor veni asupra mea ispite ? Pentru aceasta nimic nu le-am zis, ca sa ma deprind cu ispitele ce-mi vin asupra-mi.

22) Povestesc batranii de un batran, care avea un copil vietuind cu dansul si l-a vazut facandu-si lucru nefolositor si i-a zis odata sa nu mai faca acea fapta mai mult si n-a vroit sa-l asculte si daca a calcat porunca, s-a scarbit batranul si a aruncat asupra lui pacatul, iar tanarul a incuiat usa chiliei in care era painea si l-a lasat pe batran flamand treisprezece zile si nu i-a zis batranul : unde mergi, sau unde ai fost ? Mai vietuia inca cineva langa batranul si instiintandu-se ca intarzie tanarul, facea putina fiertura si ii va da prin perete, rugandu-l sa guste. Si-l intreba, de ce intarzie fratele. Batranul ii raspundea : cand se va indeletnici, va veni.

23) Oarecine a povestit ca niste filosofi au voit sa ispiteasca pe niste monahi. Trecand cineva bine imbracat i-au zis lui : vino incoace ! Iar acela suparandu-se, i-a certat. Deci a trecut un alt calugar si i-au zis lui : tu, calugare, raule batrane, vino incoace ! Iar acela a venit si l-au lovit filosofii peste obraz, iar el a intors si pe celalalt. Aceia indata s-au sculat si i s-au inchinat lui zicand : iata, acesta cu adevarat este calugar. Si punandu-l intre dansii, il intrebau : ce faceti mai mult decat noi in pustie ? Postiti ? Si noi postim, Privegheati ? Si noi priveghem. Ce faceti dar mai mult decat noi sezand in pustie ? Batranul le-a rasptins : noi nadajduim spre darul lui Dumnezeu si ne pazim mintea. Si i-au zis aceia : noi aceasta n-o putem face. Si folosindu-se l-au lasat.

24) Povestit-a cineva din parintii Egiptului : odata am voit sa ma instrainez si am mers in Atena si intrand in cetate, am vazut un batran monah impdodobit cu haine, purtand o cruce mica cusuta si alergau si altii dupa dansul. Intrand in cetate, l-a intampinat norodul mult si il tragea la priveliste si am intrebat pe un oarecare om : cine este acesta ? Si mi s-a raspuns ca acesta este un elin, mai mare decat toti filozofii si s-a facut crestin si zidindu-si manastire, s-a facut calugar, vietuind cincisprezece ani; mai intai neintrand in cetate, iar astazi a intrat. Pentru aceasta alergam sa-l vedem ce va spune. Asa am plecat si eu cu dansul; si adunandu-se cei mai de frunte ai cetatii, l-au poftit, zicand : spune-ne noua, ce vrei sa ne vorbesti ? El le-a zis : nu este nici o limba sub cer, ca cea crestina, si mai frumos cin, ca cinul calugaresc; aceasta numai ii vatama pe dansii, ca aduce asupra lor diavolul pizma unui asupra altuia, zicand, ca mi-a zis si i-am zis si necuratii inaintea lor avand, nu le vad. Iar aceasta auzind toti, l-au proslavit si au plecat.

25) A fost un patriarh in dumnezeiasca Cetate, care atat era de milostiv si lesne iertator greselilor, ca unul dintre ai casei lui a furat de la dansul aurul si temandu-se a fugit in Tebaida Egiptului. Acesta umbland, l-au aflat barbarii si luandu-l, l-au dus la locul lor. Dar afland arhiepiscopul, l-a cumparat cu optzeci de galbeni. Deci venind el acolo, l-a primit milostivul, incat ziceau unii din cetateni ca nimic n-a gresit arhiepiscopului.