CAPITOLUL XI
PENTRU RABDARE
1) Intrebat-a un frate pe un parinte iscusit, zicand : rogu-te, parinte,
spune-mi, care fapta este mai folositoare si mai odihnitoare omului ? Raspuns-a
lui batranul : fiule, fapta cea mai folositoare si mai odihnitoare omului este
aceasta : unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Zis-a fratele, spune-mi,
parinte, in ce chip si cum este aceasta unire a voii omului cu voia lui
Dumnezeu ? Zis-a lui batranul : fiule, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu
este aceasta si in acest chip : Doamne, iata de acum inainte imi unesc toata
voia mea cu a Ta, ca de acum inainte sa nu se mai impotriveasca, nici sa mai
banuiasca voia mea voii Tale, ci orice va vrea si va fi iubit voii Tale, aceea
va vrea si va iubi voia mea. De va vrea si va fi placut voii Tale sa nu-mi vina
mie scarbe si suparari si neajunsuri, sau boala trupului meu, sau orice alte
primejdii, sau pedeapsa, acelea le va vrea si vor fi placute si bineprimite si
voii mele. Asijderea, de va vrea si va fi primit si bine placut voii Tale si se
va porni un frate oarecare asupra mea cu mare ocara si sudalma si defaimare
pana si cu bataie, acestea vor fi placute si bine primite si voii mele. Toate
care vor fi primite, placute si iubite voii Tale, acelea vor fi placute, iubite
si primite si voii mele si de acum inainte voia mea din voia Ta nu va iesi,
nici nu se va desparti, stiind ca voia Ta este totdeauna spre binele si folosul
meu si fara de voia Ta nimic nu se lucreaza nici nu se face in lume. De mi-a
facut mie cineva vreo scarba sau suparare, voia Ta asa a vrut si voia mea asa
voieste. Iata, fiule, ti-am spus care fapta e mai folositoare si mai
odihnitoare omului si ti-am aratat in ce chip este unirea voii omului cu voia
lui Dumnezeu, Deci, mergi si fa asa si vei fi pururea odihnit si te vei mantui
!
2) Un frate l-a intrebat pe un parinte oarecare, zicand : daca se va intampla
sa se porneasca un frate asupra mea cu manie sau cu mandrie si va incepe
inaintea oamenilor a ma ocari, a ma defaima si a ma batjocori, spune-mi,
parinte, ce voi face, atunci, ca sa nu mi se tulbure inima asupra acelui frate,
auzind eu atata ocara, defaimare si batjocura inaintea atator oameni cinstiti ?
Raspuns-a batranul : la o intamplare ca aceasta ne-a lasat noua chip de mare
folos fericitut David, imparatul Ierusalimului, cand se ridicase asupra lui cu
mare putere Absalom, feciorul lui si alerga dupa el, sa-l ajunga si sa-l omoare
si sa-i ia imparatia. Si fugand el si ostenii si slujitorii casei lui, mergea
pe sub un deal. Iar un mm oarecare, ce se chema Semei, a inceput sa strige in gura
mare din acel deal, sa-l ocarasca si sa-l defaime pe imparat in auzul lui si a
tuturor slugilor lui. Inca si cu pietre arunca din deal asupra imparatului, iar
ostenii si slujitorii care erau cu imparatul, nemaiputand suferi ocara si
batjocura acelui om fara de omenie, au grait imparatului, zicand : imparate,
pentru ce taci ? Porunceste sa taiem capul acelui caine rau, ca nu mai putem
suferi o ocari si batjocura ca aceasta asupra stapanului nostru, de la un caine
ca acela ! Zis-a lor imparatul : nu, nici un rau sa nu-i faceti ca Dumnezeu ii
porunceste sa ma ocarasca si sa ma blesteme si sa imi zica acele cuvinte. Deci
si tu, fiule, cand se va porni un frate cu mandrie sau cu manie asupra ta si te
va ocari si te va batjocori inaintea oamenilor, atunci socoteste si zi in
gandul tau asa : acestui frate, Dumnezeu ii porunceste sa-mi zica mie aceste
cuvinte. Si acestea zicand in gandul tau, indata se va limpezi si se va linisti
tulburarea inimii tale. Asa fa, fiule si vei fi linistit.
3) Zis-a un parinte oarecare : stejarul de nu va fi clatinat de vanturi, nici
nu va creste, nici radacina nu va slobozi. Asa si calugarul : de nu va patimi
si nu va rabda, nu poate sa fie ostas a lui Hristos.
4) Zis-a un parinte : fiilor, pentru aceasta nu sporim in fapte bune nici nu
cunoastem masura noastra, pentru ca nu avem rabdare in lucrile pe care le
incepem. Noi fara osteneala voim sa castigam bunatatile, umblam din loc in loc
vrand sa aflam loc de odihna unde nu este diavol, caci calugarul care se
sileste si se osteneste cateva zile, apoi se trandaveste si slabeste si iar se
sileste si iar se leneveste. Unul ca acesta nu sporeste nimic, nici rabdare nu
poate sa castige.
5) Un frate oarecare, daca a venit ziua inceperii Sfantului si Marelui Post, a
pus in sine hotarare si fagaduinta inaintea lui Dumnezeu, ca nu va iesi din
chilia lui afara pana in ziua Sfintelor Pasti. Si asa si-a gatit in chilia sa
toate cele ce-i trebuiau lui in timpul postului pana la Pasti. Si s-a inchis
tare ca sa nu poata intra nimeni la dansul. Iar vrajmasul diavol, neputand
rabda hotararea si fagaduinta acelui frate si inceperea cea buna si silinta
lui, a vrut sa-l sminteasca din hotararea sa, sa-l scoata afara din chilie si
sa-si calce fagaduinta pe care a facut-o inaintea lui Dumnezeu. Si asa i-a umplut
chilia cu paduchi de lemn puturosi, atat de multi, incat nu era nicaieri loc in
chilie, cat ai pune varful degetului unde sa nu fie paduchi. Peste tot era plin
si nu se vedeau peretii chiliei, nici podelele, nici painea, nici apa si toate
vasele erau pline. Iar el vazand atata uraciune si grozavie si o pedeapsa ca
aceea in chilie, se mira foarte. Si a cunoscut ca este ispita diavoleasca, dar
rabda mereu vitejeste si se intarea, zicand in cugetul sau : macar de ma va
pedepsi Dumnezeu pana la moarte, dar eu din chilie afara pana in ziua Pastilor
nu voi iesi. Dupa cum am fagaduit lui Dumnezeu, asa voi face. Iar Dumnezeu
vazand barbateasca lui rabdare, cand a fost in duminica a treia a Sfantului
Post, a poruncit furnicilor sa intre in chilia lui, sa-i scoata toti paduchii
din chilie. Si asa au venit, si au intrat in chilia lui o multime de furnici,
ca la un razboi cu mare vitejie si cu manie asupra paduchilor de lemn. Si au
acoperit multimea furnicilor toti paduchii. Fratele stand, cauta si se minuna
de un lucru ca acesta, ca fiecare furnica iesea din chilie pe ferestre, pe unde
intrase, tragand cate un paduche de lemn afara. Si asa, intr-un ceas i-au scos
si i-au curatit pe toti din chilie. Pentru aceea, fratilor, buna este rabdarea
in ispite, pentru ca cei ce rabda cu multumita, ajung la bun sfarsit.
6) Odata a venit un om la Schit, avand suparare de duh necurat. Petrecand el
multa vreme la Schit, n-a simtit nici un folos sau usurare. Iar unui parinte
oarecare facandu-i-se mila, a facut rugaciune catre Dumnezeu pentru dansul si
l-a insemnat pe fata cu semnul Cinstitei Cruci. Iar dracul fiind strarmtorat si
necajit de acel parinte, i-a grait, zicand : ma gonesti pe mine din acest om,
dar sa stii ca daca ma gonesti, la tine voi veni. Zis-a lui acest parinte : vino
la mine, ca eu cu bucurie te voi primi. Si asa iesind necuratul duh din acel
om, a mers si s-a lipit de parintele. Si indata a inceput a-l ingreuia, si a-l
necaji si asa, doisprezece ani l-a necajit cu fel de fel de ispite. Iar
batranul rabda si se ruga lui Dumnezeu cu priveghere si cu mult post, muncind
duhul care petrecea cu dansul. Mancarea lui era in toate zilele numai cate
doisprezece samburi de finici. Dupa doisprezece ani nemaiputand necuratul duh
sa-l sufere pe calugar, l-a parasit si a fugit de la dansul. Iar batranul
vazand dracul ca a fugit, i-a zis : pentru ce ma parasesti si fugi de la mine ?
Mai intoarce-te si mai petreci cu mine ! Zis-a lui dracul : Dumnezeu sa te
pedepseasca calugare, ca numai Acela va putea sa te biruiasca ! Si acestea zicand,
s-a dus cu rusine.
7) Zis-a un parinte oarecare : ceara de nu se va infierbanta in foc, sa se
moaie, nu se va putea tipari pecetea ce vei pune peste dansa. Asa si omul : de
nu va fi muiat de fierbinteala focului scarbelor, bolilor, ostenelilor, suferintelor
si a ispitelor, nu se poate tipari intr-insul pecetea Sfantului Duh. Ca pentru
aceasta zice Domnul Sfantului Apostol Pavel : ajunga-ti darul Meu, ca puterea
Mea intru neputinte se savarseste. Si insusi Pavel zice : cu dulceata este mie
a ma lauda pentru neputintele mele, ca sa se salasluiasca in mine puterea lui
Hristos. Asa si tu, fiule, dupa putinta ta rabda pentru Domnul cu multumire
scarbele, necazurile, naprasnele, bolile si ispitele ce-ti vor veni dupa voia
lui Dumnezeu pentru folosul tau; ca numai prin rabdarea scarbelor cu multumire
va intra omul in imparatia lui Dumnezeu, precum insusi Domnul zice : cu multe
scarbe se cade a intra in Imparatia cerurilor.
8) Un frate l-a intrebat pe un parinte iscusit in intelegerea Sfintelor
Scripturi : ce este, parinte, ca toate scrierile sfintilor parinti invata si
marturisesc ca scarbele si ispitele sunt darurile cele mai mari si mai cinstite
si mai iubite lui Dumnezeu ? Si ca primirea scarbelor cu bucurie si rabdarea
lor cu multumire, este fapta cea mai iubita si mai placuta lui Dumnezeu de la
fiii oamenilor si mai folositoare omului decat toate celelalte bunatati. Deci,
acestea fiind darurile lui Dumnezeu cele mai mari, mai iubite si mai
folositoare omului decat toate celeialte bunatati, pentru ce nu le primesc
oamenii cu bucurie si nu le rabda cu multumire ? Ci de se intampla si vine
cuiva cu vrerea lui Dumnezeu vreo scarba oarecare, sau boala trupeasca, el
indata tanjeste si se mahneste si nu este bucuros omul in toata viata lui sa
aiba scarbe si suparare si ispita sau boala trupeasca in lumea aceasta.
Raspuns-a lui batranul : aceasta, fiule, este din neadevarata si neintreaga si
necurata credinta pe care o au oamenii catre Dumnezeu. Caci tot crestinul si
mai ales calugarul, care nu primeste cu bucurie si nu rabda cu multumire
isptele si scarbele ori in ce chip, acela sa se stie ca nu are credinta cea
adevarata si intreaga in Hristos Dumnezeu, ci credinta lui este necurata,
amestecata cu necredinta si crestinatatea lui este amestecata cu paganatate si unuia
ca acela sa nu i se para ca va castiga vreun dar de la Dumnezeu, pentru ca
darurile lui Dumnezeu prin primirea si rabdarea scarbelor se castiga precum
insusi Dumnezeu zice : prin rabdarea voastra va veti castiga sufletele voastre.
Iar crestinul, mai ales calugarul, care are adevarata, intreaga, curata si buna
credinta catre Dumnezeu, acela cu mare bucurie primeste si cu mare multamita
rabda ispitele si scarbele ce-i vin dupa voia si slobozirea lui Dumnezeu,
stiind si crezand ca ele sunt cununile si toata cinstea vietii vesnice. Zis-a
lui fratele : adevarat, asa este parinte ! Foarte mult, m-am folosit de
cinstitele tale cuvinte.
9) Zia-a un parinte : daca-ti va trimite Dumnezeu vreo boala trupului, sa nu
cumva sa te mahnesti sau sa te scarbesti, ca unul din cei necredinciosi, de
vreme ce Stapanul si Facatorul tau vrea sa-ti lamureasca si sa-ti curateasca
sufletul cu boala si pedeapsa trupului, ca un pururea purtator de grija ce este
pentru viata si mantuirea ta. Tu, faptura fiind, pentru ce sa te mahnesti si sa
te scarbesti asupra Facatorului tau, care te-a facut din nefiinta intru fiinta
si dintru ce nu erai intru ceea ce esti ? Acela, vazandu-ti si cunoscandu-ti
stricaciunea si bolnavirea sufletului, pe care ai castigat-o prin pacatele
trupului tau, vrea iarasi sa o lamureasca si sa o tamaduiasca prin boala si
pedeapsa trupului tau, precum Insusi stie cum si ce sa faca. Iar tu, frate, cu
tot sufletul si vointa, primeste toate intocmai, cele ce iti vin tie dupa voia
Lui, cele iuti si amare ca si cele dulci, caci toate sunt bune si folositoare
care iti vin cu voia lui Dumnezeu. Multumeste bunei Lui vointe si te roaga Lui
sa-ti dea rabdare pana in sfarsit. Asa fa, frate, si te vei mantui.
10) Un batran oarecare avea un ucenic iscusit si foarte inletept. Iar odata
maniindu-se pe el, l-a gonit de la sine. Acela fiind gonit si iesind din ograda
si chilia batranului sau, sedea afara, rabdand barbateste. Dupa aceea, iesind
batranul afara din chilie si vazandu-l pe dansul sezand si plangand, s-a umilit
cu inima si s-a bucurat foarte de acesta, caci el socotea ca daca l-a gonit se
va fi dus si de aceea nu mai avea nadejde sa-l mai vada vreodata, stiind ca
fara nici o vina, cu mania sa, l-a gonit si-i parea foarte rau de el. Iar daca
l-a vazut, de bucurie i s-a inchinat pana la pamant, zicand : o, sluga buna si
ucenice al lui Hrisios, iata, smerenia si rabdarea ta a biruit mania, iutimea
si neputinta mea ! Mergi, frate, in chilie si de acum inainte tu sa-mi fii mie
batran si eu voi fi tie ucenic, devreme ce tu cu smerenia si rabdarea ta ai
intrecut batranetele mele.
11 ) Zis-a un parinte oarecare : cand vei vedea intaratarea, tulburarea si
venirea paganilor asupra crestinilor, atunci fugi si tu si te ascunde, pe cat
vei putea, dar sa nu te dai pe tine in mainile paganilor prigonitori,
parandu-ti-se ca mare lucru vei face de te vei da singur in mainile lor. Ca
Dumnezeu nu voieste cele ce sunt mai presus de putinta, desi sfintii mucenici
singuri, de buna voia lor s-au dus si s-au dat in mainile prigonitorilor, dar
prin oarecare descoperire dumnezeiasca faceau aceasta. Iar tu, cand ti se va
intampla fara de voia ta sa cazi cumva in mainile paganilor prigonitori, cu
buna nadejdea lui Hristos sa rabzi vitejeste toate ispitele si muncile ce ti se
vor intampla, pana la moarte. Iar cel ce nu fuge de ispite, ci se da singur de
buna voia sa intr-insele, acela sa piara intr-insele, ca noi avem porunca sa ne
pazim de ispite pe cat vom putea si sa ne rugam pururea lui Dumnezeu, zicand :
Doamne, nu ne duce pe noi intru ispite !
12) A fost intrebat un batran de catre un frate, care zicea : pentru ce ma
trandavesc in chilia mea, sezand ? Si a raspuns : pentru ca inca nu ai vazut
nici odihnia aceea care se nadajduieste, nici munca aceea care va sa fie. Ca de
le-ai fi vazut chiar de ar fi fost chilia ta plina cu viermi, incat sa fii
infundat intr-insii pana in gat, ai fi rabdat fara a te trandavi.
13) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : gandurile mele se raspandesc
si eu ma necajesc. Raspuns-a lui batranul : tu sezi in chilia ta si ele iarasi
vin. Ca precum o magarita de va fi legata, iar manzul ei fiind slobod va alerga
incoace si incolo si oriunde se va duce, iarasi la mama se va intoarce, asa si
gandurile celui ce rabda pentru Dumnezeu in chilia sa, desi putin se vor raspandi,
iarasi se intorc la el.
14) Povestit-a unul din parinti, zicand : fiind eu in Exorinho, au venit frati
saraci acolo sambata seara, sa ia milostenie si cand dormeam noi, unul
dintr-insii avand numai o rogojina din care jumatate era pe deasupra lui si jumatate
dedesubt, ingheta de frig, caci era ger mult. Deci eu iesind pentru trebuinta
udului, l-am auzit cand se chinuia si tremura de frig, cum se mangaia pe sine
si zicand lui Dumnezeu : multumesc, Tie, Doamne, pentru toate bunatatile Tale
pe care le faci cu mine, caci cati sunt acum in fiare, iar altii cu picioarele
bagate in butuc si nici udul lor nu pot sa si-l faca, iar eu ca un imparat imi
intind picioarele. Eu auzindu-l, am povestit acestea fratilor spre zidirea si
folosul lor.
15) Un frate fiind in Pustie si linistindu-se in chilie, era luptat de
trandavie ca sa iasa din chilie si-si zicea : pentru ce te trandavesti,
ticaloase si cauti sa iesi din chilie ? Au nu-ti este tie deajuns aceasta, desi
nici un lucru bun nu faci ? Pe nimeni nu smintesti si nu necajesti, si nici tu
singur nu te smintesti si te necajesti de cineva. Cunoaste de cate rele te-a
izbavit Domnul. Nu graiesti cuvinte desarte, nu auzi cele ce nu sunt de folos,
nu vezi cele ce te vatama. Numai un razboi ai, al trandaviei si puternic este
Dumnezeu ca si pe acesta sa il strice, daca cu smerenie si zdrobire de inima
neincetat vei cadea la El si vei chema ajutorul Lui. Iti cunoaste Dumnezeu si
neputinta ta cea intru toate si nu sloboade asupra ta sa te ispitesti mai
presus de ceea ce poti. Acestea si altele ca acestea zicand fratele catre sine,
multa mangaiere primea prin darul lui Dumnezeu. Aceasta invatatura o avea el de
la sfintii parinti care imbatranisera in pustie si din nevointa se imbogatisera
cu mare apropiere catre Dumnezeu.
16) A fost intrebat un batran : pentru ce niciodata nu te-ai trandavit ? Si a
raspuns : pentru ca in fiecare zi astept sa mor.
17) Se povestea despre episcopul Oxirinhului, anume Apfi, ca atunci cand era in
pustie, multe nevointe si grele patimiri facea, iar dupa ce s-a facut episcop a
voit sa faca aceleasi nevointe si grea patimire si in lume, dar nu a putut. De
aceea s-a aruncat inaintea lui Dumnezeu, zicand : nu cumva pentru episcopie s-a
departat de la mine darul ? Si i s-a descoperit cum ca nu s-a departat, ci ca
era acolo pustie si nefiind om Dumnezeu il ajuta; iar aici este lume si oamenii
il ajuta.
18) Pe un frate l-a muscat odata un sarpe si a intrat intr-o cetate ca sa caute
sa se vindece. Iar o femeie evlavioasa si tematoare de Dumnezeu l-a primit si il
ingrijea. Deci dupa ce a simtit putina usurare, a inceput diavolul sa-i semene
ganduri rele spre ea, iar aceea venind sa-l trateze, fratele a apucat-o de
mana. Ea, pricepand razboiul vrajmasului, i-a zis lui : nu asa, parinte, ai pe
Hristos, esti imbracat intru Hristos, esti imbracat in chip ingeresc. Adu-ti
deci aminte de scarba si de cainta pe care o s-o ai multa vreme sezand in
chilie ! Adu-ti aminte de suspinurile si lacrimile pe care o sa le versi multa
vreme si de alta rea patimire, pe care o s-o patimesti pentru putina si rea
dulceata. Iar el auzind acestea de la acea inteleapta femeie, s-a rusinat si
nici la fata ei nu putea sa caute si de aceea voia sa fuga. Dar ea, luandu-l cu
milostivirea lui Hristos, i-a zis : nu te rusina si nu te duce, nevindecandu-te
inca desavarsit, ci mai asteapta putin ca mai ai trebuinta tu ca sa te cauti,
iar gandurile acelea nu au fost ale sufletului tau cel curat, ci de la
vrajmasul diavol. Si asa, induplecandu-l sa mai astepte putin si vindecandu-l,
l-a slobozit cu merinde, in pace.