|
CAPITOLUL III.
PENTRU GRIJA SI PLANGERE
1) Un batran oarecare a adormit in Domnul si peste putina vreme iar a inviat,
iar fratii au inceput a-l intreba, sa le spuna, ce a vazut acolo. El le-a
raspuns, zicand : fiilor, eu acolo inca n-am apucat sa merg sa vad ceva,
decat am auzit tipete si vaiete, cu glasuri de multime de noroade strigand :
vai si amar mie ! Asa ni se cade si noua pururea a plange in viata aceasta si
a zice : Vai ! Vai ! Si : amar mie ca am scarbit pe Domnul Dumnezeul meu !
2) Intrebat-a un frate pe un batran oarecare, zicand : ce sa fac, parinte, sa
ma mantuiesc ? Batranul i-a raspuns : mergi, fiule si sezi cu liniste si cu
tacere in chilia ta si sileste-ti inima sa plangi si sa versi lacrimi din
ochii tai ! Asa fa si te vei mantui.
3) Ne spunea noua un batran oarecare, ca era un tanar care dorea si voia sa
iasa din lume si sa mearga la o manastire sa se faca calugar si nu-l lasa
mama sa nicidecum sa faca aceasta. El totdeauna zicea mamei sale : lasa-ma sa
merg la manastire dupa dorinta mea, caci vreau sa-mi mantuiesc sufletul ! Iar
ea, de multe ori oprindu-l n-a mai putut sa-l opreasca, ci l-a slobozit si el
s-a dus. Asa mergand la o manastire, s-a calugarit si a inceput a trai in
trandavie si lenevie, neavand nici o purtare de grija pentru mantuirea sa.
Dupa catava vreme i-a murit mama, iar el petrecandu-si zilele sale asa, in
multa lenevie si nepurtare de grija i s-a intamplat de s-a imbolnavit de o
boala foarte grea, lesinand, a vazut o vedenie foarte inspaimantatoare. A
fost rapit si dus in temnitele iadului, unde sunt sufletele oamenilor celor
osanditi la muncile cele vesnice. Acolo a gasit-o pe mama lui zacand impreuna
cu cei osanditi. Ea, daca l-a vazut s-a mirat si i-a zis : dar aceasta ce
este, fiul meu ? Si tu esti osandit aici, in acest loc, care este al celor
osanditi ? Unde este cuvantul tau, fiule, in care spuneai ca mergi la
manastire sa te calugaresti, sa-ti mantuiesti sufletul ? El s-a rusinat de
acele cuvinte ale mamei si neavand ce sa-i raspunda tacea mahnit. Asa tacand,
a auzit glas poruncind si zicand : luati-l pe acesta de aici si-l duceti
acolo, de unde l-ati luat, caci nu v-am trimis sa-l aduceti aici, ci pe
cutare din cutare manastire, care este numit cu acelasi nume. Acestea
graindu-se, s-a desteptat, si venindu-si in fire, a spus tuturor fratitor
inspaimantatoarea vedenie. Iar ei auzind, se minunau. Apoi au trimis la acea
manastire sa-l vada pe calugar, la care s-a trimis sa-l ia si sa il duca la
locul osanditilor. Mergand trimisul, l-a gasit raposat. Si asa mai vartos se
minunau toti fratii, incredintandu-se de acea vedenie inspaimantatoare. Iar
acestui frate, cu mila lui Dumnezeu, a inceput a-i fi mai bine. Curand dupa
aceea l-a lasat infricosata vedenie pe care i-a aratat-o Domnul Dumnezeu. si
s-a inchis intr-o chilie si sezand plangea cu lacrimi ziua si noaptea in
toata viata sa, ingrijindu-se pentru mantuirea sufletului si caindu-se pentru
viata lui cea de mai dinainte, petrecuta in lenevire si in desert. Si atata
ii daduse Dumnezeu lui umilinta, lacrimi si plangere, incat de multe ori
mergeau fratii la dansul si voiau sa-l mangaie sa nu inebuneasca de atata
plangere. El insa nu voia nicidecum sa se mangaie, ci le zicea lor asa :
fratilor, de vreme ce n-am putut de rusine sa sufar dojenirea de la maica
mea, cum voi putea suferi rusinea cea care va fi inaintea lui Hristos si a
sfintilor Sai ingeri in ziua judecatii ?
4) Zis-a un batran oarecare : la infricosata a doua venire a lui Hristos,
dupa invierea mortilor, de s-ar putea sa mai moara oamenii, toti ar muri de
frica si de marea spaima ce va fi atunci. Ca infricosat este a vedea cerul
desfacandu-se si Dumnezeu aratandu-se cu manie si urgie, cu oaste de ingeri
fara numar; si toti oamenii cati s-au nascut pe pamant, de la Adam pana
atunci, impreuna de fata vor sta, asteptand fiecare hotararea lui judecata. Pentru
aceea, acestea gandindu-le pururea si asteptandu-le noi, datori suntem a trai
ca si cum am fi in toate zilele intrebati si cercati pentru viata noastra, de
Insusi Domnul Dumnezeu.
5) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : oare, parinte, pentru ce imi
este inima asa de impietrita, incit n-am nicidecum frica lui Dumnezeu in
inima ? Batranul i-a raspuns : mi se pare, fiule, ca deoarece nu are omul
mustrarea inimii, pentru aceasta nu dobandeste frica lui Dumnezeu. Si i-a zis
lui fratele : dar ce este parinte, acea mustrare a inimii ? Zis-a lui
batranul : intistrarea inimii aceasta este, sa se mustre omul pe sine
totdeauna in toate lucrurile sale, zicand asa : adu-ti aminte, ticaloase, ca
dupa scurta vreme o sa stai inaintea lui Dumnezeu si o sa dai raspuns pentru
toate lucrurile si vorbele, gandurile si cugetele tale. Deci dar, de ce
trebuie sa sezi cu oamenii la vorba desarta ? Intru acestea, fiule,
invatandu-te si deprinzandu-te a le vorbi pururea in gandul tau, iti va veni
frica lui Dumnezeu in inima si te vei mantui.
6) Zis-a un batran : precum umbra noastra pururea o avem cu noi, ori incotro
mergem, asa ni se cade noua sa avem umilinta si plangerea pururea cu noi, ori
incotro vom merge si ori unde vom fi.
7) Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand : spune-mi mie,
parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este
inima foarte impietrita pentru umilinta, macar ca citesc vietile sfintilor
parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima si foarte scarbit e
sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns : fiii lui Israil dupa 40 de
ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat, nu s-au mai
temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa ne mahnim si sa ne
scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este : cu multe scarbe ni se
cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe, nu vom putea
intra in Pamantul Fagaduintei. Asculta, fiule, sa-ti spun o istorie a unui
tanar. Era un tanar care dorind viata calugareasca, a mers la muntele Nitriei
si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate,
pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi
pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta si lacrimi
ca sa poata plange. Deci se intistra pe sine zicand : nu vrei ticaloase, sa
plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum pana ai vreme si esti
fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii, ca daca nu vrei sa plangi,
eu te voi face si te voi invata sa plangi. Si avea o funie tare impletita si
luand acea funie, se desbraca de haine si se batea cu funia peste spatele
gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi si atunci
incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia,
luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si
insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca
sa-i arate, daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate
el insusi, si se munceste asa ? Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte in
vis l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap
si il arata lui cineva cu degetul, zicand : vezi, iata mucenicul cel bun,
care rabda pentru Hristos ! Acesta impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a
incununat. Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa
rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla si asa nu numai umilinta si
lacrimile pe care le doresti, ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa
muceniceasca te va incununa.
8) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : ce voi face, parinte, ca sa ma
mantuiesc ? Spune-mi un cuvant de invatatura ! Batranul i-a raspuns : cand a
batut si a certat Dumnezeu Egiptul, atunci nu era acolo nici o casa in care
sa nu fie plangere. Asa fa si tu, fiule, de vrei sa te mantuiesti :
lacrimeaza si plangi si Dumnezeu te va mantui si te vei mantui.
9) Ne spuneau noua parintii ca sezand ei odinioara la masa unui frate si
pentru dragoste ospatand, a ras un frate la masa. Si vazand aceasta avva
Ioan, a plans si a zis : ce este in inima acelui frate de a ras, fiind dator
a plange, fiindca mananca din osteneala straina ?
10) Un batran l-a vazut pe un frate razand si i-a zis : frate, dar nu stii ca
avem sa dam cuvant de toata viata noastra inaintea lui Dumnezeu Celui ce este
peste cer si peste pamant si tu razi in loc sa plangi ?
|