Predică la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

Praznicele Împaratesti sunt nu numai rememorări ale unor întâmplari sau evenimente din viaţa Mântuitorului, ci, de fapt ele sunt reactualizări cu totul reale ale acestor fapte. Prin ele suntem făcuţi contemporani cu evenimentul divin şi ni se împartaseste harul dumnezeiesc....Aceasta, fundamental, pentru ca faptul divin s-a plinit “pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mântuire”, si când noi participam la el, traim în timpul lui Dumnezeu.

În acest sens, ieri, am sărbătorit ieri una din cele mai frumoase şi mai tainice sărbători creştine,anume Schimbarea la faţă a Mântuitorulu Hristos.

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el înca, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.

Ca să întelegem mai bine cele întâmplate trebuie să ne întoarcem puţin în timp la momentul când "venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

În marturia Apostolului este rdescoprerită, de catre Tatal, dogma fundamentala a Întruparii, a Mântuirii, a Bisericii întemeiate pe Dumnezeu-Omul - Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Acest fapt este confirmat de cuvintele Mântuitorului: “Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sânge ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri." întarind apoi Eu îti zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Tocmai această dogmă fundamentală a mântuirii neamului omenesc este piatra la care se referă Hristos. Fără această temelie de credinţă, creştinismul nu putea exista. Dacă Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, el nu ar fi altceva decât un prooroc oarecare, poate cel mai mare, dar atât, un om şi atât, iar chinurile şi moarte Sa pe Cruce nu ar fi avut nici un rost.

Petru afirmă această dogmă, după cum am văzut, nu din trăire proprie ci prin descoperire cerească, însa el personal, ca de altfel şi ceilalţi apostoli, nu pătrunsese în fapt toată profunzimea aceste descoperiri. Căci, dupa aceasta descoperire, coborând de-a lungul râului Iordan, Iisus a început sa le arate ucenicilor ca El trebuia sa mearga la Ierusalim, pentru Patimile si Învierea Sa: “Pe când strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat în mâinile oamenilor. Si-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Si ei s-au întristat foarte!” (Mt. 17, 22-23). Neînţelegând acest fapt, şi având o viziune deosebită despre Mesia, ucenicii intra în panica. Petru, care mai înainte se înaltase spunând cuvinte dumnezeieşti, se coboară acum în frică şi se adreseaza lui Iisus, spunându-I: “Milostiv fii Tie, Doamne! Sa nu-Ti fie Tie aceasta!” Iisus îi raspunde: “Mergi înapoia Mea, satano! Sminteala Îmi esti; ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Mt. 16, 22-23).

Înţelegem de aici că apostolii, deşi la modul teoretic ştiau cine este Hristos, la modul practic nu întelesesera cu adevărat cine era El şi care era misiunea sa pământească. Era deci necesar ca, pentru a-i întari,să li se arate cu adevărata sa faţă dumnezeiască. Ca atunci când îl vor vedea răstignit, mort şi pus în mormânt fără stralucire să-şi aducă aminte cum pe Muntele Taborului "faţa sa a strălucit ca soarele" de slava dumnezeiască; această imagine îi va întari pentru a primi cu mai multă uşurinţă evenimente.

Hristos li se arată în slavă, dar nu în totalitatea slavei sale, ci doar atât cât puteau ei să îndure cu ochii lor pământeşti, căci din mărturisirile lui Moise şi ale lui Ilie din vechiul Testament întelegem că nu este cu putinţă omului a vedea faţa lui Dumnezeu. Moise nu-i vede decât spatele trecând pe lângă el şi cade la pământ de spaimă, iar Ilie se ascunde într-o peşteră acoperindu-şi faţa la trecera lui Dumnezeu sub forma unei adieri line.

Aceeaşi Moise şi Ilie, unul mort şi îngropat iar celălalt ridicat la ceruri cu trupul într-un car de foc, se arată astăzi lângă Iisus, vorbind cu el despre evenimentele care vor să vină în Ierusalim. Ei sunt chemaţi de Mântuitor ca să se aducă mărturie ca El nu este prooroc, ci Fiul lui Dumnezeu cu adevărat. El cheamă pe Ilie din cer şi pe Moise din pământ, spune un sfânt părinte, ca să se arate că este cu adevărat stăpânul cerului şi al pământului, Fiul Unul născut, care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii.

Acest lucru este întarit de glasul care coboară din cer şi spune “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati” (Mt. 17, 5).

Există o legatura profundă între Revelatia facuta de Tatal lui Petru, în marturisirea: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, si Revelatia Parintelui ceresc facuta lui Petru, Iacov si Ioan pe Tabor: Prima o anticipa si o pregatea pe cea de pe Tabor, a Schimbarii la Fata, dupa cum preamarirea de pe Tabor va anticipa si pregati preamarirea de pe Golgota: a “Crucii si a Învierii ”, pe care Tatal o pronunta la invocatia Fiului: “Parinte, preaslaveste Numele Tau! Atunci un glas veni din cer zicând: L-am preaslavit si iarasi Îl voi preaslavi” (In. 12, 28).

Ce învatam noi din toate aceste evenimente? Schimbarea la faţă are loc înaintea Crucii, Mortii si Învierii Mântuitorului. Ea este deci o anticipare şi o pregătire, a acestor fapte. Schimbarea la faţă este, putem spune, o prefigurarea a schimbării la faţă a întregii lumi după aceste evenimente. Căci aşa cum Hristos se va ridica din nou în slava Tatălui ceresc după Înviere, la fel şi firea omenească se va ridica din păcat prin Jertfa Sa.

Important este un amănunt sesizat de sfinţii părinţi, anume că Hristos nu s-aschimbat la faţă luând ceea ce nu avea deja în El, ci a arătat ucenicilor ceea ce era El de fapt; ceea ce, spun ei, avea ascuns în carnea Sa.

Avîndu-l ca model desăvârşit pe Hristos, acest fapt este foarte important pentru noi, pentru că, aşa cum Hristos a arătata apostolilor slava dumnezeirii care se afla deja în El, aşa şi noi trebuie să ne străduim să ridicăm la suprafaţă în viaţa noastră, ceea ce avem deja în noi, în sufletul şi inimile noastre. La ce mă refer? Mă refer la darul Sfântului Botez care se află ascuns în fiecare din cei care au primit această taină, O taină care trebuie să o actualizăm, în fiecare zi, adică să ne amintim că suntem creştini, că avem o credinţă şi un Dumnezeu care ne poartă de grijă. Acestuia îi suntem datori cu o viaţă cu adevărat creştină în Biserica sa căci numai în Biserică putem descoperi chipul lui Dumnezeu pe care l-am ascuns sub greutatea păcatului. Numai Sfintele taine, Liturghia, Rugăciunea, postul şi milostenia poartă în ele sămânţa schimbării la faţă a naturii noastre căzute. Iisus Hristos, schimbat la faţă şi Înviat, spunea părintele Galeriu, este chemarea omului, a creştinului, a schimbării lui la faţă, aici şi acum în Iisus Hristos.

Să nu uităm că suntem creştini şi să ne afundăm în bunăstara acestei lumi trecătoare ci să ne ridicăm prin voinţă şi ajutorul harului deasupra lumescului, la ceea ce suntem noi de fapt în interior, fiinţe după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Să ne rugăm deci Mântuitorului Nostru, cel Cinstit laolaltă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, să ne întareasca în lupta de transfigurarea a vieţii noastre, până la sfârşit. Amin